Victor Ponta – 2010, moţiunea de cenzură, discurs.
Interviu Victor Ponta 2010
Interviu presedintele PSD – Victor Ponta; Realitatea.net
PSD respinge majorarea TVA la 24%!
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni, 23 august, în conferinţa de presă susţinută după şedinţa BPN, că PSD rămâne consecvent în poziţia sa faţă de Legea ANI, aceea de a asigura cvorumul necesar, dar nu va participa la vot, atâta timp cât Guvernul nu vine cu un proiect de act normativ care să respecte şi cerinţele Comisiei Europene, dar şi deciziile Curţii Constituţionale.
”Ne vom abţine de la vot, dacă coaliţia de guvernare are majoritatea necesară, să îşi treacă legea, noi vom asigura cvorumul, dar nu vom vota, atât timp cât Guvernul României, poate fiind în vacanţă sau din lipsă de competenţă, nu a fost capabil să vină cu un proiect de act normativ care să respecte şi cerinţele Comisiei Europene, şi deciziile Curţii Constituţionale”, a declarat liderul PSD.
Mult mai important, consideră Victor Ponta, este votul referitor la alte acte normative, precum Ordonanţa privind TVA-ul, poziţia PSD fiind de respingere a majorării TVA la 24% şi revenirea la 19%, de introducere a unei cote de 5% la alimentele de bază, dar şi TVA 5% pentru construcţii.
În ceea ce priveşte descentralizarea în domeniul sănătăţii, Victor Ponta a declarat că PSD va vota împotriva Ordonanţei respective, dacă amendamentele propuse de ei nu vor fi acceptate de majoritatea guvernamentală. De asemenea, PSD va vota categoric împotriva Ordonanţei care modifică reglementarea finanţelor publice locale.
In dialog cu comunitatea basarabeana din Cluj
PES Activists Cluj a organizat duminica 25 aprilie o intalnire la cafeneaua Bistro 45, la care au participat liderii locali ai organizatiei, reprezentanti ai TSD Cluj, secretarul general al PNTCD Cluj, coordonatorul CCDD (Clubul Cetatenilor cu Drepturi Depline), precum si un grup numeros de studenti din Republica Moldova care urmeaza cursurile facultatilor din oras.
Discutiile au fost libere si animate, axandu-se atat pe problemele specifice comunitatii basarabene din Romania cat si pe contexul politic national si international in care evolueaza parteneriatul dintre cele doua state. Ideea de la care s-a plecat a fost depasirea stadiului emotional in relatia cu Basarabia, specific anilor ’90 ai secolului XX si trecerea spre o abordare mai pragmatica, in sensul unui sprijin la nivel statal pentru integrarea tarii vecine in Uniunea Europeana, iar la nivel individual strangerea legaturilor prin ONG-uri, partide politice si asociatii civice, bazandu-ne pe mostenirea culturala si istorica comuna si interesele convergente.
Desi lipsita de formalism, dezbaterea a fost extrem de interesanta si civilizata, participantii apreciind ocazia oferita, prin care grupuri care pana in prezent nu intrasera in dialog sunt puse in legatura. Reticenta de la inceput a fost inlocuita in final cu mai multa deschidere, partile implicate reusind sa isi depaseasca prejudecatile pe care le aveau in trecut, astfel ca se impune organizarea unor noi intalniri de acest tip, atat in Romania cat si in Republica Moldova, in care sa fie prezenti si factori de decizie din politica locala.
Aparitii in presa: Ziua de Cluj; Foaia Transilvana.