PSD Cluj atacă Consiliul Județean cu levigatul de la Pata Rât: “mărţişor negru”. Vezi replica judeţului şi când porneşte epurarea

PSD Cluj atacă Consiliul Județean cu levigatul de la Pata Rât: “mărţişor negru”. Vezi replica judeţului şi când porneşte epurarea

La început de primăvară, în judeţul Cluj, CJ a pregătit un mărţişor negru pentru clujeni, după dezgheţ, râul de levigat de la groapa de gunoi a Clujului reluându-şi cursul spre Zăpodie, respectiv Someş. Președintele CJ, Alin Tişe, a promis că staţia de osmoză inversă va fi operaţională din decembrie 2017, însă doar în urmă cu câteva zile instituţia a postat pe site solicitarea de autorizare de mediu pentru remedierea dezastrului ecologic de la Pata Rât”, a transmis conducerea PSD Cluj.

„Cu siguranţă că dezastrul ecologic de la Pata Rât putea fi preîntâmpinat încă de acum câţiva ani. Cu siguranţă că executivul CJ Cluj a minţit cu privire la activarea staţiei de osmoză încă din decembrie 2017. Cu siguranţă că râul de levigat de la Pata Rât poluează Zăpodie, respectiv Someş.

Domnule Alin Tişe şi la propriu şi la figurat, CJ Cluj nu se conduce în trening şi pantofi. Ştiu, sunteţi blazat dar treziţi-vă, domnule preşedinte, aici este Cluj, nu Belgravistan! Opriţi spectacolul de prost gust şi de mahala de la şedinţele Consiliului Judeţean şi rezolvaţi problema de la Pata Rât!” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.